Autorităţile britanice au decis să permită în perioada 23-27 decembrie persoanelor din trei gospodării diferite să se întâlnească în spaţii interioare, ridicând temporar restricţiile care se aplică în cea mai mare parte a ţării.
Într-un editorial comun, British Medical Journal (BMF) şi Health Service Journal (HSJ) estimează că acest lucru ar putea provoca o congestie a Serviciului Public de Sănătate (NHS), pe fondul creşterii din nou a numărului de infecţii şi de spitalizări în unele zone.
"Credem că guvernul este pe punctul de a face o altă greşeală majoră care va costa viaţa multor oameni", subliniază jurnalele.
În condiţiile în care "numărul pacienţilor spitalizaţi în urma infectării cu boala COVID-19 continuă să crească şi un al treilea val este aproape inevitabil, spitalele NHS riscă să se confrunte cu o alegere dificilă: să fie copleşite sau să sisteze procedurile facultative şi non-urgente", se precizează în material.
Cele două jurnale fac apel la Marea Britanie să urmeze "exemplele mai prudente" ale ţărilor vecine, precum Germania, Italia şi Olanda.
Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a indicat luni că nu are nicio intenţie să revină asupra acestei relaxări, însă unele ziare au relatat despre o posibilă revizuire a măsurii.
Acest avertisment vine a doua zi după anunţul trecerii Londrei şi a unor regiuni din sud-est, unde epidemia câştigă teren, la cel mai înalt nivel de restricţii, începând de miercuri.
Autorităţile au indicat, de asemenea, că au detectat o nouă variantă a noului coronavirus, care ar putea fi implicată în transmiterea galopantă observată în aceste regiuni. Marea Britanie a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) asupra prezenţei acestei noi variante a coronavirusului pe teritoriul ţării, însă oamenii de ştiinţă nu au studiat încă dacă aceasta este mai contagioasă sau dacă provoacă un răspuns imun diferit, a anunţat marţi agenţia sanitară a ONU. Autorităţile britanice au declarat că nu deţin până în prezent nicio dovadă că această variantă se comportă în mod diferit în comparaţie cu altele aflate în circulaţie, potrivit OMS. Tulpina de virus care a fost detectată în sud-estul Angliei a fost izolată la pacienţi şi va fi studiată în laboratoare din Marea Britanie, conform OMS.
În zonele în care au fost impuse cele mai severe restricţii, hotelurile, pub-urile şi restaurantele se vor închide (cu excepţia celor care livrează la domiciliu), precum şi instituţiile culturale, cum ar fi cinematografele, teatre şi muzeele. Magazinele şi şcolile rămân deschise.
Interacţiunile sociale sunt limitate, cu interdicţia de a se întâlni persoane din gospodării diferite, cu excepţia anumitor locuri din spaţii deschise, cum ar fi parcurile.
Una dintre ţările cele mai afectate din Europa, cu peste 64.000 de morţi, Marea Britanie a cunoscut două perioade de carantină de la începutul pandemiei.
Gestionarea crizei de către guvernul premierului conservator Boris Johnson a fost aspru criticată, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News