Maxim Voicu, de 22 de ani și David Ștefan, de 20 de ani, sunt suspectați că au adert la un grup infracțional alăcuit din cinci infractori care au jefuit un magazin de telefoane din Forge Retail Park pe 10 noiembrie 2018.
Managerul se afla în magazin, împreună cu vânzătorul și câțiva clienți, când hoții români, care au venit special pentru spargere la Birmingham, au reușit în mai puțin de un minut să sustragă un telefon mobil în valoare de 239 de lire sterline, două tablete și 11 huse pentru telefon.
Voicu a rămas în vehiculul care era parcat în mod deliberat în afara camerelor de luat vederi, în timp ce alți trei români minori au intrat în magazin, alături de Ștefan. În timpul incidentului, unul dintre tineri, în vârstă de 16 ani, i-a strigat managerului: „Dacă te miști, bag cuțitul în tine”, provocând panică în rândul celor care asistau uluiți la jaf. Ulterior, s-a dovedit că de fapt nu exista niciun cuțit, potrivit shropshirestar.com
Cei cinci au fost arestați după doar 30 de minute, după ce polițiștii au urmărit mașina. Patru dintre infractori au fost condamnați marți, cel de al cincilea fugind în România de unde nu s-a mai întors.
Ștefan, Voicu și unul dintre tineri au fapta, însă ceilalți doi tineri au negat acuzațiile, dar au fost găsiți vinovați în urma unui proces din septembrie 2019. Judecătorul l-a condamnat pe Ștefan la trei ani de detenție, la o instituție pentru infractori tineri. Voicu a fost condamnat tot trei ani. De asemenea, un băiat de 15 ani a fost condamnat la trei ani de detenție, iar un altul de 16 ani, la 12 luni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News