Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Câini special antrenaţi pentru a depista cazurile de infecţie cu COVID-19
WhatsApp
Specialiştii din Marea Britanie vor să dreseze câini pentru a depista cazurile de infectare cu noul coronavirus. Patrupedele dotate cu un simţ al mirosului extrem de fin ar putea fi o soluţie pentru ţările care se confruntă cu lipsa kiturilor de testare.

Patrupedele dotate cu un simţ al mirosului extrem de fin ar putea fi o soluţie pentru ţările care se confruntă cu lipsa kiturilor de testare, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit sciencealert.com.

Aproximativ 750 de persoane ar putea fi testate în interval de o oră cu ajutorul câinilor special antrenaţi în acest sens, potrivit asociaţiei nonprofit Medical Detection Dogs din Marea Britanie.

Organizaţia s-a asociat cu Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra şi Universitatea Durham în acest proiect.

 

Şase câini, incluşi în noul proiect

 

La sfârşitul lunii martie, instituţia medicală londoneză a oferit detalii despre proiectul experimental, prin care se încearcă să se stabilească dacă aceste patrupede pot fi folosite pentru detectarea cazurilor de COVID-19.

Şase câini au fost incluşi în noul proiect, potrivit publicaţiei britanice The Mirror. Specialiştii încearcă să stabilească dacă boala COVID-19 generează un miros unic ce poate fi detectat de câinii special antrenaţi.

Se ştie deja că aceste animale pot detecta în mod similar alte boli, precum cazurile de cancer, malarie şi Parkinson.

Rezultatele noului studiu vor fi făcute publice în câteva săptămâni, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel