Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie anunță înăsprirea pedepselor pentru terorism
WhatsApp
Ministrul britanic de Interne, Priti Patel, a anunțat marți că pregătește un proiect de lege care prevede înăsprirea pedepselor pentru actele de terorism, astfel că persoanele condamnate vor sta mai mulți ani în închisoare și vor fi supravegheate mai atent, informează BBC. 
Reguli mai dure post-Brexit (Foto ilustrativ. Sursa: Freepik)

De asemenea, potrivit proiectului, cei condamnați pentru acte de terorism nu vor mai putea fi eliberați înainte de termen, iar pedeapsa minimă pentru infracțiunile grave va crește la 14 ani de închisoare.

Potrivit Ministerului de Interne, proiectul va fi înaintat Parlamentului la jumătatea lunii martie.

Priti Patel a explicat că Guvernul de la Londra a luat decizia în urma unui atac terorist care a avut loc în luna noiembrie 2019 la Londra. Atunci, Usman Khan, un bărbat care fusese condamnat pentru terorism și ulterior fusese eliberat condiționat a înjunghiat mortal doi foşti studenţi ai Universităţii Cambridge, iar alte trei persoane au fost rănite înainte de împuşcarea mortală a atacatorului de către poliţie.

Totodată, ministrul a mai informat că instituția pe care o conduce va face o evaluare a modului în care Poliția și serviciile de probațiune anchetează, monitorizează și gestionează persoanele condamnate pentru terorism.

Proiectul prevede și introducerea utilizării unor detectoare de miniciuni, momentan utilizate în cazul persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală, pentru îmbunătățirea modului în care consilierii de probațiune evaluează condamnații.

Ministerul de Interne a anunțat și că va crește finanțarea pentru serviciile antitero cu 10% anul acesta.

Proiectul mai prevede dublarea numărului de consilieri de probațiune și creșterea numărului de psihologi și imami care să contribuie la deradicalizarea condamnaților.

„Atacul fără sens (din noiembrie, n.red.) ne-a confruntat cu niște adevăruri dureroase despre modul în care gestionăm condamnații pentru terorism", a spus Priti Patel. „Astăzi ne respectăm promisiunile în această direcție și le oferim polițiștilor și consilierilor de probațiune resursele de care au nevoie pentru investigarea și monitorizarea condamnaților, introducem posibilitatea unor pedepse mai dure și evaluăm modalitatea în care aceste persoane sunt gestionate după eliberarea din închisoare", a adăugat ea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel