Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie: A vrut să radă de pe fața pământului un grup de români. Constantin a murit, iar prietenul său a ajuns în stare critică
WhatsApp
A intrat intenționat cu autoturismul într-un grup de români din Leytonstone, omorându-l pe unul dintre ei.  Riyaz Adam, autorul masacrului și complicele său, Jack Bush, au ajuns în fața judecătorilor.

Doi cetăţeni români au fost călcaţi intenţionat cu maşina. Unul dintre ei a murit, iar celălalt, colegul lui în vârstă de 32 de ani, a ajuns în spital în stare gravă la spital. Evenimentele s-au petrecut în luna mai a anului trecut, dar autorul carnagiului din Leytonstone a fost prins mult mai târziu, după ce s-a predat singur poliției. Riyaz Adam  fost judecat și a aflat cât va sta în spatele gratiilor.

Constantin Sin, un român în vârstă de 51 de ani, a murit în urma loviturii suferite. Acesta lucra de 3 ani în Marea Britanie pentru a-şi întreţine soţia şi copiii. Constantin tocmai ieșise de la un botez și se afla în compania unor prieteni, când s-a iscat o altercație cu un alt cetățen britanic, Jack Bush. Acesta din urmă, amețit și el de aburii alcoolului, își dăduse întâlnire cu Riyaz Adam. Când Adam a ajuns, la volanul mașinii sale, aproape de locul de întâlnire, a observat conflictul creat și în care amicul său era implicat, ptrivit BBC.

Citește și:Londra: Crimă. Români LOVIŢI INTENŢIONAT cu maşina

Așa că nu a stat prea mult pe gânduri și a apăsat pedala de accelerație, intrând în plin în grupul de români. A lovit grav doi dintre bărbați, unul dintre ei fiind Constantin Sin, care a murit două zile mai târziu la spital, după ce fusese aruncat pe capotă și lovise parbrizul. Adam nu s-a oprit însă aici. A accelerat cu victima pe capotă și apoi s-a deplasat brusc la stânga pentru a o arunca de pe mașină. 

Mai mult, s-a dovedit că Adam, de 25 de ani, nu avea dreptul să conducă, iar mașina era înregistrată cu acte false. Prietenul cu care trebuia să se întâlnească atunci, Jack Bush, de 23 de ani, a fost și el prezentat instanței. Adam este acum cercetat pentru omor, deși în primă instanță era anchetat pentru omor cu premeditare, tentativă de omor și pervertirea cursului justiției. A fost găsit nevinovat pentru ultimele două fapte, iar prima încadrare i-a fost schimbată într-una mai ușoară. Bush a fost acuzat doar de obstrucținarea justiției.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel