Avionul care a adus 180 de muncitori români a aterizat la Stansted în timp ce pandemia atinsese apogeul.
Mai sunt încă șase zboruri, iar miniștrii consideră că este o „nebunie”, având în vedere că România se află în zona roșie a coronavirusului, mai scrie aceeaşi sursă.
Secretarul de stat în domeniul Transporturilor, Grant Shapps, insistă asupra faptului că lucrătorii migranți sunt „de importanță critică” pentru a preveni ca culturile să rămână să putrezească pe câmpuri.
Însă colegii furioși susțin că este o „nebunie” și un joc cu riscuri mari, pe fondul temerilor unora ar fi venit din zona roșie a coronavirusului României. Au existat 8.418 cazuri de virus confirmate și 421 de decese.
Unii susțin că există și 1,4 milioane de britanici care ar putea face treaba migranţilor. Un coleg l-a acuzat pe domnul Shapps că a fost „gung-ho” (trad. entuziast) că a lăsat zborurile să aterizeze.
O sursă a cabinetului a spus: „De ce, atunci când țara noastră este blocată, lăsăm să intre zeci de mii de oameni pe zi? Suntem singurii din Europa, este o nebunie. ”
Liderul ex-conservator, Iain Duncan Smith, a declarat: „Guvernul s-a descurcat foarte bine ţinând pandemia sub control. Dar este greu să înțelegem decizia de a permite mii de oameni să treacă prin porturi și aeroporturi fără teste. Acest lucru nu poate fi corect. "
Culegătorii care ieșeau din aeroport aveau măști și mănuși și se distanțau social. Au fost duși apoi cu autobuzele la o fermă cu o suprafaţă de 7.000 de hectare din Anglia de Est pentru a începe sezonul de cules de fructe.
Migranții pot intra în Marea Britanie în conformitate cu legile privind libera circulație, care rămân în vigoare până la încheierea tranziției UE la 31 decembrie.
Fermele din Marea Britanie se bazează pe o „armată terestră” de 90.000 de culegători din Europa de Est.
Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale a făcut apel la ajutorul localnicilor, dar doar 4.000 s-au pus la dispoziție.
Un șef agricol a declarat, potrivit aceluiaşi cotidian, că firma sa a cheltuit 40.000 de lire sterline pentru a aduce 150 de muncitori români experimentați în Marea Britanie pentru a învăța lucrătorii britanici necalificați cum se recoltează.
Anthony Gardiner, director de marketing la G's, a declarat că restricțiile de călătorie impuse ca urmare a crizei coronavirusului a afectat recrutarea lucrătorilor sezonieri calificați din țări precum România și Bulgaria.
Compania, care are sediul central în apropiere de Ely, în Cambridgeshire, a lansat campania lunară Feed Our Nation la începutul acestei luni, pentru a recruta mai mulți lucrători din Marea Britanie, în încercarea de a ocupa mai mult de 2.500 de locuri vacante, oferind peste 400 de lire sterline pe săptămână.
Firma a asigurat un zbor Titan Airways AirBus 320, pentru a aduce o echipă de culegători „de importanță critică” în Marea Britanie, care a aterizat zilele trecute pe Aeroportul Stansted.
Domnul Gardiner a spus că lucrătorii români au fost chemaţi să ajute cei 500 de lucrători britanici recrutați recent să se „ridice la viteza” lor și să „respecte standardele alimentare și de igienă”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News