Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Andreea a murit înainte de a-și îndeplini ultima dorință. Mobilizare exemplară a românilor
WhatsApp
Andreea a murit astăzi, în jurul orei 16.00, după ce un cancer care a recidivat i-a furat şi ultima speranţă de a se mai bucura de viaţă.

Publicitate

Andreea, în vârstă de 33 de ani, de loc din Focşani, aflată în Marea Britanie, și-a dorit cu ardoare ca ultimele zile din viaţă să le trăiască acasă, înconjurată de cei dragi.

O asociaţie nonguvernamentală s-a implicat în cazul său şi a încearcat repatrierea tinerei în ţară. Pe pagina de Facebook, reprezentanţii ONG i-au spus povestea tinerei, care a plecat afară în căutarea unei vieţi mai bune.

 

Andreea avea să afle o veste cumplită

 

În 2009, Andreea s-a îndrăgostit de un român plecat în Italia la muncă şi l-a urmat acolo, în speranţa că vor avea parte de o viaţă mai bună. În 2017, s-au mutat în Marea Britanie, cu şi mai multe planuri de viitor.

Doar că în ianuarie 2020, la doar 33 de ani, Andreea avea să afle o veste cumplită: avea cancer ovarian. A sperat că intervenţia chirurgicală nu îi va răpi bucuria de a deveni mamă, dar în curând avea să afle că a pierdut totul.

Cancerul a recidivat, dar de data aceasta mult mai grav. Andreea a început tratamentul dureros, cu şedinţe de chimioterapie, radioterapie, încercând să lupte din răsputeri pentru şansa la viaţă. Acest lucru nu a fost suficient, pentru că în corpul ei firav s-au instalat metastazele.

 

Ultima ei dorinţă este aceea de a se întoarce acasă

 

„Andreea se află în Manchester, Anglia şi ultima ei dorinţă este aceea de a se întoarce acasă, în România, în sânul familiei, în braţele părinţilor. Din cauza stării grave şi a pandemiei în care ne aflăm, Andreea trebuie transportată cu ajutorul unei ambulanţe aeriene a cărui cost este mare”.

Costurile pentru un astfel de transport se ridică la 10.000 de euro, iar prin mobilizarea românilor de pretutindeni s-au adunat deja mai bine de 6.000 de euro.

Însă, Asociația a anunțat, în urmă cu scurt timp, că Andreea a murit.

„Din păcate, trupul firav al Andreei nu a mai rezistat. În jurul orelor 16:00 ora locală UK, s-a stins din viață pe meleaguri străine. Dumnezeu să o odihnească în pace și să o așeze alături de îngeri. Suma de strânsă va fi folosită pentru efectuarea tuturor formalităților de repatriere funerară cât și pentru toate serviciile funerare necesare. Vom reveni cu toate detaliile privitoare la cheltuieli și sumele strânse.

Andreea are de-acum propriile aripi! Drum lin!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel