„Fiica mea era fericită, avea un viitor strălucit. Nu o să uit niciodată energia pozitivă pe care o emana”, au fost cuvintele Lucianei Milani, mama uneia dintre victimele atentatului de la Paris din 2015. I
eri, s-a prezentat în instanță și a trebuit să vorbească despre fiica sa, Valeria, care a murit împușcată, fără nicio vină, ca alte 131 de persoane. Valeria avea 28 de ani, era asistent universitar la Sorbona. Preda demografie și se mutase la Paris în 2009, notează Corriere del Veneto
Familia Valeriei a aflat de la știri despre atentatul terorist. „Eram la TV, seara. Nu părea o seară în care să aflăm despre această tragedie. Fiica mea era fericită, o vom plânge totdeauna”, a povestit mama Valeriei, citată de sursa menționată.
132 de oameni au fost ucişi în atentatele de la Paris, dintre care cel puțin 103 au fost identificați. Victimele carnagiului din 13 noiembrie erau cetăţeni francezi, italieni, spanioli, portughezi, dar şi doi români. Totul s-a întâmplat în sala de spectacole Bataclan, unde trupa rock "Eagles of Death Metal" susţinea un concert.
Printre victimele atacului sângeros din Franța se află şi Pierre Innocenti, patronul unui restaurant italian din Paris. Potrivit presei franceze, sportul şi muzica erau cele două mari pasiuni ale sale.
Ploaia de gloanțe le-a ucis şi pe două surori tunisiene. În seara de vineri, ele sărbătoreau ziua de naştere a unei prietene. Ludovic Boumbas a murit după ce s-a aruncat în fața unui atacator în timp ce acesta trăgea în direcția celor două surori și a unei alte femei. Din nefericire, cele două tinere din Tunisia au murit, iar cealaltă femeie a supraviețuit.
Valeria Solesin, în vârstă de 28 de ani, era în plin elan profesional. Absolvise un doctorat și în acea vineri se neagră se afla la concertul care se desfăşura în sala de spectacole Bataclan. La comemorarea ei, a participat și Patriarhul Veneției care a făcut apel la pace, la respectarea tuturor religiilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News