Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Maia Sandu, mesaj pentru Putin, după ce rachetele spre Ucraina au traversat Republica Moldova 
WhatsApp
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut marţi să fie respectate graniţele, în contextul în care trei rachete lansate de Rusia spre Ucraina au survolat ieri spaţiul aerian al ţării. 

Maia Sandu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că acţiunea reprezintă o încălcare flagrantă a spaţiului aerian şi a neutralităţii Republicii Moldova de către forţele armate ruse.

"Rusia a lansat ieri (luni) un atac masiv cu rachete spre ţinte civile şi obiecte de infrastructură ce sunt critice pentru populaţie (în Ucraina). Bombardarea şi uciderea oamenilor nevinovaţi este o crimă de război pe care noi o condamnăm cu fermitate. În timpul atacului, câteva rachete au traversat neautorizat spaţiul aerian al ţării noastre. Republica Moldova este o ţară paşnică, care respectă integritatea teritorială şi suveranitatea altor ţări. Am spus acest lucru de fiecare dată şi am demonstrat acest fapt prin acţiuni, de aceea solicităm să fie respectate şi hotarele noastre", a spus Maia Sandu.

Maia Sandu: "Presiunile cresc în fiecare zi"



Şefa statului a informat că "presiunile cresc zilnic, iar încercările de a destabiliza situaţia în ţară sunt tot mai frecvente", dar autorităţile fac totul pentru a păstra pacea şi liniştea în republică.

"Datoria noastră este să nu ne lăsăm manipulaţi şi provocaţi de cei care îşi doresc război şi haos. Nu vom permite destabilizarea situaţiei din ţară şi dezbinarea societăţii. Grupările criminale vor să creeze o situaţie de conflict pentru a răsturna ordinea publică şi a ajunge la putere, fapt prin care Rusia să poată folosi ţara noastră în război. Hoţii implică oamenii pentru a-şi atinge scopurile. Nu vă faceţi iluzii, nu veţi reuşi. Trădarea de patrie va fi sancţionată dur. Mulţumim poliţiştilor pentru că au reuşit să menţină ordinea publică, fără violenţe, în timpul protestelor organizate şi finanţate de hoţi. Corturile au fost dezinstalate de pe carosabil, însă acţiunile provocatoare continuă", a afirmat Maia Sandu.

În contextul situaţiei actuale, ea a solicitat guvernului să examineze modificarea temporară a legislaţiei, care să permită poliţiei să asigure ordinea publică. Şefa statului a subliniat că autorităţile depun tot efortul pentru a asigura pacea, stabilitatea şi ordinea în ţară, relatează Agerpres, care citează Moldpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel