Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român de numai 26 de ani, acuzat că a forţat mai mulţi oameni să se prostitueze în Austria şi Germania. A vândut o maşină imitând semnături
WhatsApp
Mai multe persoane au fost convinse să se prostitueze în Austria și Germania de un proxenet din Argeş. Bărbatul de 26 de ani e bănuit și că a falsificat actele unei mașini și a vândut-o, prejudiciul ajungând la 25.000 euro.

Poliţiştii din Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal de proxenetism, înşelăciune, fals, uz de fals şi loviri sau alte violenţe şi au reţinut un bărbat de 26 de ani, din acelaşi municipiu.

Începând cu anul 2017 până în prezent, tânărul ar fi determinat mai multe persoane să practice prostituţia în mai multe ţări din Europa, precum Austria și Germania, înlesnind această îndeletnicire prin facilitarea şederii în aceste ţări şi prin promisiuni de acordare de protecţie.

De asemenea, suspectul ar fi falsificat pe un contract de vânzare-cumpărare semnătura proprietarei unui autoturism, iar ulterior, prin această modalitate, ar fi înstrăinat autoturismul, cauzând un prejudiciu de aproximativ 25.000 de euro.

Pentru administrarea probatoriului, polițiștii au făcut o percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe sisteme de calcul, suporți de memorie și înscrisuri cu valoare probatorie.

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, după care miercuri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, care a dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel