Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MAE, precizări despre accidentul feroviar din Italia. La bord se aflau 28 de pasageri
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe a făcut primele precizări legate de accidentul feroviar din Italia, în care două persoane au murit.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că nu au fost cetățeni români implicați în accidentul feroviar de joi, din Italia, când un tren de mare viteză a deraiat în apropiere de orașul Lodi, din nordul țării.

”Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Milano a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele implicate în accidentul feroviar produs astăzi în provincia Lodi, Republica Italiană. Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat misiunea consulară cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident”, informează MAE, pşotrivit Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numerele de telefon ale Consulatului General al României la Milano: +39 02.40098088; +39 02.40074018 (apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență) sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 366.108.1444.

”Consulatul General al României la Milano monitorizează cu prioritate situația şi menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune”, mai arată MAE.

Două persoane au murit în Italia după ce un tren de mare viteză a deraiat în apropiere de orașul Lodi, din nordul țării, informează serviciile de urgență din această țară, citate de BBC.

Autoritățile informează că cele două victime erau mecanici de locomotivă.

Potrivit agenției Ansa, la bordul trenului se aflau 28 de pasageri, iar unii dintre ei au suferit traumatisme minore.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel