"Este victoria noastră comună", a declarat Aleksandr Lukaşenko la ceremonia de învestitură, desfăşurată miercuri la Palatul Prezidenţial din Belarus. Evenimentul a fost pregătit în secret şi s-a desfăşurat cu uşile închise.
Liderul autoritarist de la Minsk a afirmat, conform agenţiei de presă DPA şi publicaţiei Merkur.de, că revoluţia opoziţiei a fost un eşec.
"Sigur că această ceremonie este o farsă", a reacţionat Svetlana Tikanovskaia, principalul adversar al lui Aleksandr Lukaşenko în scrutinul prezidenţial.
Ceremonia de la Minsk "nu are nicio legitimitate", a afirmat, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, subliniind că Germania nu recunoaşte realegerea lui Aleksandr Lukaşenko. "Faptul că ceremonia a fost pregătită în secret şi s-a desfăşurat cu uşile închise este elocvent. Nici măcar după ceremonia de astăzi, domnul Lukaşenko nu poate pretinde legitimitate democratică, ceea ce ar fi condiţia de a-l recunoaşte preşedinte legitim al Belarusului", a afirmat oficialul german.
Potrivit rezultatelor oficiale ale scrutinului prezidenţial din august, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a obţinut 80,1% din voturi, iar principalul candidat al opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, 10,12%.
Opoziţia din Belarus contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul prezidenţial a fost fraudat. În Belarus continuă protestele masive faţă de rezultatul scrutinului.
Uniunea Europeană nu a recunoscut rezultatul alegerilor şi a impus sancţiuni care vizează membri ai regimului de la Minsk, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News