Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Locuri de muncă în Germania pentru români. Ce salarii sunt oferite
WhatsApp
Locuri de muncă în Germania. Angajatorii din Germania oferă, prin intermediul EURES România, 114 locuri de muncă, cele mai multe, câte 30, fiind pentru operator stivuitor şi manipulant de mărfuri, informează luni Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). 

Locuri de muncă în Germania: Muncitorii români mai pot opta pentru joburile de preparator de îngheţată, recepţioner şi personal în domeniul gastronomiei de sistem, tehnician electrician/electronist - câte patru posturi, junior chef/sous chef, ospătar, bucătar, mecanic de proces - maşini producţie muluri, mecanic maşini de prelucrare a plasticului - câte trei posturi, electrician, zidar, commis de rang, cameristă - câte două posturi, şi câte un loc pentru manager recepţie, demichef de rang, chef de rang, chef de partie, ajutor la curăţenie, bufetier, îngrijitor persoane vârstnice în azil, instalator instalaţii sanitare, de încălzire şi gaz, parchetar, lăcătuş, tâmplar, specialist IT, consultant IT şi dezvoltator software.

Contractele de muncă pot avea durată determinată, de 9 - 12 luni, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 55.000 - 65.000 de euro brut/an pentru posturile de specialist IT, consultant IT şi dezvoltator software, 2.600 de euro brut/lună pentru posturile de bucătar, 2.500 de euro brut/lună pentru posturile de tehnician electrician/electronist, 2.400 euro brut/lună pentru posturile de ospătar, 2.300 - 2.500 euro net/lună pentru postul de lăcătuş, 2.000 - 2.700 euro brut/lună pentru posturile de junior chef/sous chef, 2.000 - 2.500 euro net/lună pentru posturile de instalator instalaţii sanitare, de încălzire şi gaz, parchetar şi tâmplar, 1.600 - 2.500 euro net/lună pentru posturile de electrician, 2.000 - 2.400 de euro brut/lună pentru posturile de recepţioner, 2.035 de euro brut/lună pentru posturile de commis de rang, 1.600 de euro brut/lună pentru posturile de mecanic de proces - maşini producţie muluri şi mecanic maşini de prelucrare a plasticului, 1.500 - 1.800 de euro net/lună pentru postul de îngrijitor persoane vârstnice în azil, 1.800 euro brut/lună pentru posturile de preparator îngheţată, 16 euro brut/oră pentru posturile de zidar, 10,45 euro brut/oră pentru posturile de operator stivuitor, 9,79 euro brut/oră pentru posturile de manipulant de mărfuri şi 9,70 euro brut/oră pentru posturile de cameristă.

Pentru ocuparea acestor posturi vacante se solicită experienţă şi/sau calificare profesională în domeniu, precum şi cunoştinţe bune/foarte bune de limbă germană şi/sau de limbă engleză.

Persoanele cu domiciliul în Bucureşti, care corespund condiţiilor ofertelor, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti pentru a fi informate, consiliate şi mediate în vederea găsirii unui loc de muncă în străinătate sau pot aplica direct prin accesarea ofertelor de muncă pe site-ul EURES naţional.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel