„În ceea ce-i priveşte pe domnii Macron şi Scholz, ei nu manifestă, în ultima vreme, nicio dorinţă de a asculta poziţia părţii ruse şi de a participa la vreun fel de eforturi legate de mediere”, îi acuză pe cei doi lideri europeni un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Tot luni, miniştrii de externe din Franţa, Regatul Unit şi Statele Unite au precizat că ”nimeni nu s-ar lăsa păcălit" dacă Moscova ar pregăti o escaladare a conflictului din Ucraina sub pretextul folosirii de către Kiev a unei "bombe murdare", menţionate de guvernul rus, conform Agerpres.
Cei trei miniştri au ”respins acuzaţiile, evident false, ale Rusiei, că Ucraina se pregăteşte să folosească o „bombă murdară” pe propriul teritoriu. Nimeni nu s-ar lăsa păcălit de o încercare de a folosi această acuzaţie drept pretext pentru o escaladare a conflictului”, au spus ei.
În cadrul unor discuţii telefonice duminică cu omologii săi american, francez, britanic şi turc, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a discutat despre conflictul din Ucraina.
În timpul acestor convorbiri, Serghei Şoigu şi-a exprimat „îngrijorările legate de eventuale provocări din partea Ucrainei, prin recurgerea la o bombă murdară”, potrivit unui comunicat al ministerului său.
Vezi și
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, duminică seară, în mesajul său zilnic, că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în Europa, notează Reuters.
Volodimir Zelenski a criticat sugestia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, în discuţii telefonice cu omologi occidentali, că Ucraina s-ar pregăti să folosească o "bombă murdară" în războiul actual.
"Dacă cineva poate folosi arme nucleare în această parte a Europei, poate fi doar o singură sursă şi această sursă este cea care i-a ordonat tovarăşului Şoigu să sune ici şi colo", a spus liderul de la Kiev în mesajul său video.
El a adăugat că tot acest "carusel telefonic" al lui Şoigu arată clar: "Toată lumea înţelege bine totul. Înţelege cine este sursa a tot ce este murdar ce se poate imagina în acest război".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News