„Din păcate, președinta Comisiei a intrat în autoizolare, după ce ne-am salutat la începutul ședinței. În cazul meu, nu există niciun pericol. Am păstrat distanța, am avut mască și doamna von der Leyen a fost testată negativ chiar în această dimineață”, relatează Klaus Iohannis.
El a reiterat importanța măsurilor preventive.
„Gândiți-vă cum ar fi fost dacă nu aș fi avut mască sau dacă doamna președinte nu ar fi avut masca. Sau dacă nu am fi păstrat distanța. Este evident că instrumentele de care dispunem pentru a îngrădi răspândirea bvolii sunt în esență simple – masca, distanța, igiena mâinilor”, adaugă președintele Iohannis.
„Și astăzi am fost foarte amărât când am citit că avem iar peste 4000 de cazuri. Dragi români, respectați aceste reguli simple”, conchide Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis participa la reuniunea Consiliului European, joi şi vineri, pentru a discuta în principal despre stadiul negocierilor cu Marea Britanie pe tema relaţiilor post-Brexit şi despre criza pandemiei.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi după-amiază că pleacă de la reuniunea Consiliului European, începută la Bruxelles, deoarece a fost în contact cu o persoană care are coronavirus.
"Tocmai am fost informată că un membru al personalului recepţiei de la biroul meu a fost diagnosticat în această dimineaţă ca având Covid-19. Eu am primit rezultat negativ la test. Totuşi, ca măsură de precauţie, părăsesc imediat reuniunea Consiliului European şi intru în autoizolare", a transmis Ursula von der Leyen, prin Twitter, otrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News