Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis participă la Marșul „Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!”
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis va participa, în această seară, începând cu ora 18.00, la Marșul „Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!”, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.
presidency.ro

Noi sărbătorim libertatea, dar ei comemorează pierderea celor dragi.

Pe 22 decembrie 1989 noi ne-am câștigat libertatea.

Dar tot pe 22 decembrie 1989, și în zilele dinainte și de după, mii de familii și-au pierdut părinții sau copiii, soții sau soțiile, frații sau surorile.

„Aceste familii au rămas fară oameni dragi pentru ca noi să avem libertate.

Aceste familii aprind o candelă an de an pentru cei care au plecat pe un drum fără întoarcere.

Sunt copii ajunși astăzi, după 30 de ani, la vârsta la care părinții lor au murit.

Sunt părinți în vârstă acum care în toți acești 30 de ani au trăit cu durerea în suflet, cu golul lăsat de pierderea copiilor lor.

Sunt soți sau soții care și-au crescut copiii singuri, fără sprijin.

Toți au trecut prin acești 30 de ani cu mare rană în suflet.

Care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate.

Că nu au fost găsiți și condamnați cei vinovați de aceste morți.

Pe 22 decembrie noi, societatea, mergem să fim alături de EI.

Să le mulțumim pentru sacrificiu. Să încercăm să le oferim măcar un pic de compasiune.

Ca și anul trecut vom citi în Piața Revoluției lista celor peste 1100 de nume de Eroi ai Revoluției din 1989.

Noi trebuie să fim alături de ei!”, se arată pe pagina oficială a evenimentului.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel