Potrivit SES, atacurile din această zonă au provocat prăbuşirea unui bloc de locuinţe de 12 etaje şi căderea altei construcţii adiacente, de 9 etaje. Unităţi de pompieri şi salvatori aflaţi în apropiere au sosit imediat la locul exploziilor şi au început să evacueze locatarii şi să îndepărteze molozul.
Explozii puternice s-au putut auzi miercuri în zori la Kiev, urmate de coloane de fum negru, a constatat şi AFP, care notează că armata rusă şi-a intensificat în ultimele zile atacurile asupra oraşelor ucrainene.
Către ora locală 6:00 (05:00 GMT), cel puţin trei explozii puternice s-au înregistrat în vestul capitalei, vizată şi în ajun şi aflată sub interdicţie de circulaţie până joi dimineaţă.
Autorităţile locale nu au prezentat deocamdată niciun bilanţ, iar presa nu a fost autorizată să intre în oraş, din cauza interdicţiei de circulaţie în vigoare.
Marţi, cel puţin patru persoane au fost ucise şi 40 salvate dintr-un imobil din cartierul Sviatocin (vest), după ce un atac aerian rus a provocat un incendiu, potrivit autorităţilor locale. Cel puţin alte două atacuri s-au soldat cu mai mulţi răniţi în oraş.
La aproape trei săptămâni după invadarea Ucrainei, armata rusă şi-a intensificat în ultimele zile atacurile şi vizează îndeosebi oraşe, unde luptele fac ravagii, precum Harkov (nord), cartiere din Kiev, Mariupol (sud) sau Mikolaiv (sud), dar şi vestul ţării.
Consilierul Ministerului de Interne ucrainean, Vadim Denisenko, a declarat miercuri că aproximativ 20.000 de civili au reuşit până acum să fugă din oraşul-port Mariupol cu maşini personale, potrivit Reuters.
Supuşi bombardamentelor ruse în ultimele două săptămâni, locuitorii din Mariupol au rămas blocaţi în oraş, fără căldură, electricitate şi apă potabilă, au transmis oficiali ucraineni. Cel puţin 200.000 dintre ei au nevoie urgentă să fie evacuaţi.
Totodată, serviciile de urgenţă din regiunea Harkov (est) au anunţat miercuri că, de la începutul invaziei ruse, la 24 februarie, cel puţin 500 de locuitori ai oraşului cu acelaşi nume au fost ucişi. Reuters menţionează că nu a putut verifica imediat informaţia şi aminteşte că Rusia insistă că nu atacă civili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News