Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Karl Nehammer este noul cancelar al Austriei
WhatsApp
Karl Nehammer a preluat, luni, funcţia de cancelar al Austriei, după criza politică apărută prin demisia lui Sebastian Kurz şi a lui Alexander Schallenberg, informează publicaţiile Die Presse şi Der Standard.

Karl Nehammer, noul lider al Partidului Popular Austriac (ÖVP, centru-dreapta), a depus luni jurământul de învestire în funcţia de cancelar, în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen.

Alexander Schallenberg revine în funcţia de ministru de Externe, Gerhard Karner a devenit ministru de Interne, iar Magnus Brunner, ministru de Finanţe.

Karl Nehammer, care era ministru de Interne, a fost ales, vineri, în funcţia de lider al Partidului Popular (ÖVP). Nehammer intenţionează să menţină "în mod activ linia politică" a ÖVP, prin combaterea imigraţiei şi consolidarea siguranţei publice, prin respectarea unor principii precum responsabilitate, solidaritate şi libertate.

Alexander Schallenberg a anunţat joi intenţia de a demisiona din funcţia de cancelar imediat ce va fi ales noul preşedinte al Partidului Popular (ÖVP), în contextul în care fostul cancelar Sebastian Kurz s-a retras din funcţia de lider al formaţiunii politice.

Alexander Schallenberg, fost ministru de Externe, devenise cancelar al Austriei pe 11 octombrie, după demisia cancelarului Sebastian Kurz din cauza unor anchete de corupţie. Joi, Sebastian Kurz a anunţat că demisionează şi din funcţia de preşedinte al Partidului Popular (ÖVP, centru-dreapta).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel