"Candidez pentru un nou mandat", declară Biden într-un mesaj video publicat pe reţeaua Twitter, însoţit de imagini de la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
"Să terminăm treaba", mai spune liderul democrat.
Decizia de a candida pentru un al doilea mandat la Casa Albă, deşi nu este o surpriză, va fi un test pentru a vedea dacă americanii sunt pregătiţi să-i încredinţeze lui Biden, deja cel mai vârstnic preşedinte al SUA, frâiele naţiunii pentru încă patru ani.
"Fiecare generaţie are un moment când trebuie să apere democraţia şi libertăţile sale fundamentale. Cred că acesta este momentul nostru", afirmă preşedintele în videoclipul de campanie de trei minute, lansat împreună cu anunţul candidaturii.
Principalul handicap al liderului democrat, a cărui cotă de popularitate se menţine mediocră, este vârsta sa, notează AFP. Americanii nu au mai ales până acum un preşedinte atât de vârstnic.
Joe Biden va avea 81 de ani în momentul alegerilor, în toamna anului viitor, iar la finalul unui posibil al doilea mandat ar urma să aibă 86 - cu aproape 10 ani mai mult decât speranţa medie de viaţă a bărbaţilor americani.
Totuşi, examenele medicale regulate la care a fost supus în noiembrie 2021 şi februarie 2023 au conchis că starea sa de sănătate este bună, şi este clar că Joe Biden dă dovadă de o anduranţă rar întâlnită, jonglând între crize internaţionale şi mari reforme, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News