Supravieţuitori ai bombei atomice, descendenţi ai victimelor, prim-ministrul japonez Shinzo Abe şi câţiva reprezentanţi oficiali străini au participat la principala ceremonie de comemorare, la începutul dimineţii la Hiroshima (vestul Japoniei), majoritatea purtând măşti.
Marele public, pe de altă parte, nu a fost invitat la eveniment din cauza COVID-19 şi a trebuit să se mulţumească să urmărească ceremonia online. Alte evenimente au fost complet anulate, inclusiv ceremonia lumânărilor plutitoare de la Hiroshima, de la căderea nopţii în fiecare 6 august în memoria victimelor.
O rugăciune tăcută a avut loc la ora locală 8.15 (miercuri 23.15 GMT), marcând momentul exact când bomba atomică a explodat pe cerul Hiroshimei în urmă cu 75 de ani.
"Nu trebuie să permitem niciodată repetarea acestui trecut dureros", a declarat într-un discurs primarul oraşului, Kazumi Matsui.
"Mă angajez să fac tot posibilul pentru a asigura o lume fără arme nucleare şi o pace durabilă", a promis la rândul său Abe, care a fost adesea criticat pentru intenţia sa de a revizui constituţia pacifistă a Japoniei.
Bomba "Little Boy" a făcut aproximativ 140.000 de morţi la Hiroshima. Multe victime au fost ucise pe loc şi multe altele au murit din cauza rănilor sau a radiaţiilor în săptămânile şi lunile care au urmat.
Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică americană a fost lansată asupra Nagasaki (sud-vest), provocând încă 74.000 de morţi.
Aceste două bombe de o putere distructivă fără precedent la acea vreme au îngenuncheat Japonia: pe 15 august 1945, împăratul Hirohito a anunţat capitularea în faţa Aliaţilor, marcând astfel sfârşitul Celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cu toate acestea, istoricii continuă să dezbată dacă acest atac nuclear dublu chiar a salvat mai multe vieţi prin precipitarea sfârşitului conflictului.
Mulţi consideră crime de război atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, din cauza amplorii fără precedent a devastării şi a numărului mare de victime civile.
Statele Unite nu şi-au cerut niciodată oficial scuze. Dar în 2016, Barack Obama a devenit primul preşedinte american în funcţie care s-a dus la Hiroshima, unde a adus un omagiu victimelor şi a chemat la o lume fără arme nucleare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News