Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jandarmi împuşcaţi MORTAL în Franţa: Atacatorul a fost găsit mort
WhatsApp
Bărbatul care a împuşcat mortal trei jandarmi şi a rănit un al patrulea în cursul nopţii într-un sat din centrul Franţei a fost "găsit mort", a anunţat miercuri pe Twitter ministrul francez de interne Gerald Darmanin, transmit Reuters şi AFP.
Foto ILUSTRATIV (sursa: FB)

Ministrul nu a dat alte detalii privind circumstanţele în care a murit bărbatul de 48 de ani care a deschis focul azi noapte asupra jandarmilor veniţi pentru un caz de violenţă domestică.

Primul dintre jandarmi a fost ucis când bărbatul a deschis focul după ce militarii s-au apropiat de casa din comuna Saint-Just, regiunea Clermont-Ferrand, unde o femeie se refugiase pe acoperiş aparent pentru a scăpa de atacator. Un coleg al său a fost împuşcat în picior şi transportat la spital de către pompieri.

Alţi doi militari au fost ucişi după ce bărbatul a tras din nou asupra jandarmilor prezenţi la faţa locului.

Atacatorul a dat foc casei şi pompierii luptau încă miercuri dimineaţa cu flăcările.

Darmanin a menţionat că femeia ameninţată se află în siguranţă.

Ministrul, care s-a deplasat la locul incidentului, a transmis de asemenea condoleanţe familiilor jandarmilor ucişi, care aveau 21, 37 şi 45 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel