Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia vrea închiderea pârtiilor de schi în UE. Austria se opune vehement
WhatsApp
Austria se opune propunerii formulate de autorităţile italiene vizând închiderea pârtiilor de schi din întreaga Europă în perioada vacanţelor de sfârşit de an, în ideea de a opri răspândirea pandemiei de coronavirus, transmite DPA.
partie_de_schi

"Pentru industria turistică din Austria şi turismul său de iarnă, pandemia de Covid-19 este o enormă ameninţare din orice punct de vedere, atât al sănătăţii dar şi economic", a declarat marţi ministrul austriac al Finanţelor, Gernot Blümel. Potrivit acestuia, închiderea pârtiilor de ski ar însemna venituri pierdute de ordinul a 2,4 miliarde de euro în cele trei săptămâni de vacanţă din preajma Crăciunului.

"Dacă UE vrea cu adevărat acest lucru, va trebui să plătească", a spus Gernot Blümel, apreciind că UE va fi nevoită să acorde despăgubiri echivalente cu 80% din aceste venituri, în linie cu schema de ajutor adoptată de Guvernul austriac pentru companiile afectate de Covid-19.

Italia vrea coordonare europeană pe închiderea pârtiilor de schi



Anterior, premierul italian Giuseppe Conte a spus că italienii nu vor mai putea să-şi petreacă vacanţa de Crăciun la schi din cauza pandemiei de COVID-19. Conte a declarat că a pledat pentru "coordonare europeană" pe această temă, în discuţiile recente cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

"Dacă pârtiile trebuie să rămână închise, acest lucru ar trebui să se aplice întregii Europe", a declarat marţi preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, pentru ziarul Corriere della Sera. "Nu puteţi interzice schiul în Tirolul de Sud (Italia) şi permite accesul în Carintia (Austria). Ar fi o glumă inacceptabilă", a mai spus Zaia.

Staţiunile de schi din Italia generează venituri anuale de circa 11 miliarde de euro, dintre care o treime provin din vacanţele petrecute de italieni în Alpi şi Dolomiţi de Crăciun şi Anul Nou, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel