Ancheta privind uciderea lui Vasile Todirean, românul de 42 de ani care a murit la spital în septembrie anul trecut, s-a încheiat în primăvară. În legătură cu uciderea sa au fost anchetați trei bărbați, printre care și un român.
Este vorba despre Eros De Mori, numit Carlo, de 41 de ani, Liliano Bosoni, numit Jessi, de 61 de ani, și Cristian Relu Tuca, un român de 58 de ani. Ultimii doi n-au domiciliu, în timp ce Carlo locuiește în Villafranca, acolo unde s-a petrecut oribila faptă.
Cei trei inculpați au fost condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea lui Vasile Todirean, omul fără adăpost român care a fost ars la 8 iulie 2019 la stația din Villafranca di Verona și a murit după două luni și jumătate de agonie.
Sentința, emisă târziu noaptea trecută de Curtea Asizelor din Verona, prezidată de Sandro Sperandio, a acceptat pe deplin cererile procurorului Elvira Vitulli.
Din anchetele procurorilor, totul a fost declanșat de la o cerere banală venită din partea lui Vasile Todirean pentru trei țigări și ceva vin. Numai că ceilalți bărbați au reacționat extrem de dur. După ce l-au bătut bine peste o oră, cei trei atacatori au dat foc trupului lui Vasile Dorean. Când fost găsit, ore mai târziu, omul era aproape carbonizat, dar încă în viaţă şi se târâse până în apropierea şinelor de cale ferată.
El a fost transportat în stare gravă la spitalul din Borgo Trento, unde a murit două luni mai târziu. Potrivit unui martor audiat în proces, cei trei l-au incendiat pe Vasile și a doua oară, după ce reușise să stingă primul foc. „Au vrut să se asigure că moare“, a afirmat acesta în fața magistraților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News