Potrivit publicației Milano Today, incidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, în locuința familiei din Milano. Soția agresorului și fiica acestuia în vârstă de numai 18 ani s-au întors acasă, de la locul de muncă, duminică dimineața în jurul orei 04.30.
Pe fondul consumul de alcool, bărbatul le-a așteptat pe cele două și a sărit cu pumnii și cu picioarele pe soția lui încă din momentul în care cele două au intrat pe ușa casei.
Adolescenta a încercat să intervină pentru a-și apăra mama, însă a fost lovită violent cu un obiect contondent.
Potrivit sursei citate, la un moment dat, fata a încercat să-și lovească tatăl, însă a lovit geamul unei vitrine și s-a tăiat la braț. Văzând că victimele sale opun rezistență, bărbatul a mers în bucătărie, a pus mâna pe un cuțit și a început să le amenințe cu moartea pe cele două.
Soția bărbatului și fiica celor doi au reușit să fugă în stradă și să apeleze serviciile de urgență.
În momentul în care au văzut ce s-a întâmplat, medicul de pe ambulanță a solicitat intervenția unui echipaj de poliție. Oamenii legii au intrat în casa familiei și l-au găsit pe bărbat întins pe o canapea. Lângă el, se afla cuțitul cu care și-a amenințat soția și fiica. Toate încăperile erau devastate, fiind foarte mult sânge pe jos.
Agenții l-au arestat pe român, acesta fiind recidivist. Nu era prima dată când au intervenit la adresa respectivă pentru a aplana un conflict.
Adolescenta de 18 ani a primit îngrijiri medicale, iar doctorii au stabilit că are nevoie de 12 zile pentru a se recupera după tăietura suferită la mână.
Atât ea, cât și masa ei au depus plângere pe numele bărbatului de 56 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News