Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român, căutat pentru zeci de spargeri de locuințe, a fost prins la un control în trafic
WhatsApp
Un român care a spart zeci de locuinţe, în Italia, a fost prins în urma unui control de rutină în trafic.

Capturarea hoțului a avut loc în Cremona, unde românul, care conducea o dubă înmatriculată în Franţa, a fost tras pe dreapta de poliţiştii italieni. Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor italieni când a introdus numele românului în baza de date şi a reieşit că acesta este căutat de autorităţile italiene, transmite Il Nuovo Torrazzo.

Românul fusese deja condamnat, în lipsă, la închisoare, pentru comiterea mai multor spargeri de locuinţe şi ar fi trebuit să stea aproape doi ani după gratii. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a încercat să-i păcălească pe poliţiştii italieni spunându-le că este doar o coincidenţă de nume şi că a mai avut probleme din această cauză.

Totuşi, românul a fost condus la o secţie de Poliţie şi, după ce i s-au luat amprentele, s-a stabilit în mod clar că el este chiar românul căutat de autorităţile italiene pentru a fi încarcerat.

Românul a fost arestat în baza unui mandat emis de magistraţii de la Curtea din Cremona. Însă el este bănuit că a comis zeci dacă nu chiar peste o sută de spargeri de locuinţe în Italia, în ultimul deceniu.

Spargerile de locuinţe au avut loc în aproape jumătate din ţară. Deocamdată, pe lângă dosarul în care a fost deja condamnat la închisoare, pe numele său mai sunt deschise două dosare penale la Brescia şi Bergamo, infracţiunile de care este bănuit fiind aceleaşi, furturi din locuinţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel