Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român, căutat în toată Europa, tras pe dreapta de polițiști. Bărbatul vorbea la telefon în timp ce conducea
WhatsApp
Un bărbat, de 34 de, de origine română, căutat în toată Europa a fost reținut de Poliția rutieră din Pistoia, în timp de ce afla la volanul unui automobil.
Italia. Un român, căutat în toată Europa, tras pe dreapta de polițiști. Bărbatul vorbea la telefon în timp ce conducea

Poliția rutieră din Pistoia a urmărit și arestat, la un punct de control, instalat la autostrada Montecatini Terme, un cetățean român, care era căutat în toată Europa. Bărbatul a fost arestat, miercuri după-amiaza. Românul care avea, de câteva luni, domiciliul de în zona Lucca, conducea un BMW X3. Acesta a fost oprit de poliția rutieră, deoarece vorbea la telefonul mobil.

Odată oprit, forțele de ordine au observat că tânărul are o atitudine destul de suspectă, de aceea au decis să-l verifice în baza de date europeană, relatează lanazione.it.

Astfel, polițiștii italieni au descoperit că pe numele bărbatului fusese emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor împotriva persoanei. Faptele care îi sunt incriminate au avut loc în 2020, în România. Românul a fost dus la închisoarea Prato în așteptarea extrădării.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel