Un bărbat de 39 de ani a fost denunțat de Poliția Municipală din Prato pentru că și-a condus scuterul electric "în timp ce se afla într-o stare gravă de ebrietate cauzată de consumul de alcool".
Incidentul a avut loc sâmbăta trecută, când, în jurul miezului nopții, persoana, identificată ulterior ca fiind un cetățean român de 39 de ani cu domiciliul în Italia, a căzut la pământ în timp ce se deplasa pe un scuter. El circula de-a lungul sensului giratoriu de pe viale della Repubblica, în apropiere de muzeul Pecci, municipalitatea din Prato.
Bărbatul a fost salvat de o ambulanță 118, care l-a transportat la camera de urgență a spitalului pentru a trata rănile pe care și le-a provocat după impactul puternic la sol. Cu toate acestea, i-au fost diagnosticate doar leziuni minore .
La spital s-au realizat mai multe investigații și așa s-a aflat motivul pentru care a pierdut controlul scuterului său. În fapt, Poliția Municipală, care a intervenit pentru descarcerarea accidentului rutier, a constatat că bărbatul avea o alcoolemie de patru ori peste limita legală.
Investigațiile au dus, de asemenea, la constatarea faptului că, în seara respectivă, serviciul 118 îl mai salvase deja o dată pe același bărbat, cu puțin timp înainte de accident, pentru că acesta era în mod clar beat. Însă, românul refuzase tratamentul medical și în mod evident, a continuat să conducă beat. Câteva ore mai târziu, în timp ce conducea scooterul, a sufeirt acest accident rutier.
Pentru el, plângerea a fost făcută apoi la autoritatea judiciară pentru că a provocat accidentul rutier în stare de ebrietate alcoolică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News