Un român în vârstă de numai 18 ani, rezident în localitatea Civitavecchia de lângă Roma (regiunea Lazio), a fost denunțat în stare de libertate după ce a vandalizat mașina Poliției. Tânărul s-a enervat teribil pentru că a fost amendat.
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 23 mai. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Poliției de Stat, românul a fost controlat, identificat și sancționat de polițiștii italieni, deoarece nu purta mască de protecție.
"Agenții de poliție au observat că una dintre mașinile de serviciu, parcată în apropierea Comisariatului de pe viale della Vittoria, a fost vandalizată și avea o oglindă ruptă”, potrivit comunicatului.
După vizionarea imaginilor de pe camerele video de supraveghere ale instituției, agenții au constatat că pagubele au fost provocate la scurt timp după ora 20:00 de către un băiat, ușor de recunoscut din imagini, care a lovit mașina în mod violent cu piciorul, distrugând oglinda.
Anchetatorii l-au identificat astfel în imagini pe tânărul român amendat cu puțin timp înainte de vandalizarea mașinii și l-au denunțat în stare de libertate pentru fapta sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News