Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român a furat parfumuri în valoare de 11 mii de euro. Hoțul, prins după o urmărire ca-n filme
WhatsApp
Un magazin de parfumuri din orașul Vicenza a fost spart, în această dimineață, în jurul orei 4. Hoțul a spart vitrinele parfumeriei Pillan din Strada Ca' Balbi și a sustras aproape 150 de sticle de parfum în valoare de aproximativ 11.000 de euro. 
Italia. Un român a furat parfumuri în valoare de 11 mii de euro. Hoțul, prins de carabinieri după o urmărire ca-n filme

Jaful a avut loc ân jurul ore 4 dimineața, dar zarva provocată de hoț i-a trezit pe vecinii care au alertat imediat poliția. La fața locului au sosit două mașini de poliție și carabinierii, dar presupusul hoț a reușit să fugă. Bărbatul a urcat într-o mașină, un SUV negru, cu farurile stinse și a reușit, în primă fază , să scape de polițiști.

Polițiștii și carabinierii au început să urmărească mașina care mergea spre Via Zuccato. Aici, automobilul a fost oprit, dar șoferul a încercat să fugă pe jos, dar în cele din urmă a fost imobilizat, scrie reteveneta.medianordest.it

Acesta s-a dovedit a fi un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, care locuiește în Elveția. În mașina sa, poliția a găsit, pe lângă parfumurile furate, câteva grame de droguri și o pereche de clești cu care a tăiat rama vitrinei magazinului jefuit. Românul a fost arestat și pus la dispoziția autorității judiciare până la audierea de validare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel