Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un primar declară RĂZBOI persoanelor fără adăpost, între care și români
WhatsApp
Primarul orașului italian Pescara a demarat o acțiune împotriva oamenilor care și-au găsit adăpost în spațiile care aparțin administrației publice.

Edilul Carlo Masci vrea să-i alunge pe cei care trăiesc în clădiri abandonate și în condiții insalubre. De cele mai multe ori, aceștia sunt oameni fără niciun venit, mulți dintre aceștia fiind cetățeni români, scrie presa italiană.

Potrivit publicației Pescara Live, "Poliția Municipală lucrează pentru a restabili demnitatea pe care o merită orașul nostru și pentru a răspunde la numeroasele plângeri ale cetățenilor noștri privind situațiile de ilegalitate comise pe teritoriul localității noastre".

O primă acțiune în acest sens s-a desfășurat sâmbătă, 31 august, atunci când au fost evacuate clădirile din Via Arapietra, Via Saffi, Via Andrea Doria și cele din vecinătatea gării "Porta Nuova". În cadrul acțiunii, trei algerieni și un român au fost identificați. Aceștia se aflau de ani buni în Italia, dar nu erau rezidenți și nici nu aveau vreun loc de muncă.

"Cetățenii orașului Pescara semnalează continuu situații de ilegalitate pe teritoriul localității noastre și apreciază controalele făcute de noi. Mergem înainte pentru un oraș cu legi și reguli respectate, pentru binele cetățenilor noștri", este mesajul postat pe Facebook de primarul Carlo Masci.

Iată mesajul împreună cu fotografiile din timpul acțiunii:

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel