Operaţiunea a necesitat evacuarea în cursul dimineţii a 3.500 de locuitori din Marghera, port industrial situat în faţa Veneţiei, oraş care atrage an de an 36 de milioane de turişti.
Circulaţia navelor, trenurilor şi autobuzelor a fost suspendată în timpul operaţiunii, iar avioanele au avut interdicţie să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul internaţional Marco Polo din Veneţia între orele 08:30-12:30 (07:30 GMT - 11:30 GMT).
Bomba, care cântărea 225 de kilograme şi conţinea 129 de kilograme de TNT, a fost descoperită în ianuarie în timpul lucrărilor de mentenanţă la reţeaua de canalizare. Dispozitivul prezenta „un risc crescut de explozie”, ceea ce a îndreptăţit luarea tuturor măsurilor de precauţie, a declarat la postul de televiziune Rai 24 Gianluca Dello Monaco, ofiţerul de armată care a condus operaţiunea.
După dezamorsare, încheiată în cursul dimineţii, bomba a fost transferată pe un vas pentru a fi distrusă într-un sector maritim aflat la distanţă bună de Veneţia.
„Când bomba a fost coborâtă în mare, încărcături explozive au fost amplasate pe dispozitiv, care a explodat sub apă”, au declarat serviciile oraşului Veneţia într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News