Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un bărbat a angajat un asasin ca să-și ucidă soacra și soția. 30.000 de euro, viețile celor două
WhatsApp
Carabinierii din Sarzana, Italia, au arestat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care a plătit un asasin pentru a le ucide pe soacra și pe soția sa.    

Potrivit carabinierilor, bărbatul a contactat un asasin plătit pentru a-i ucide soția și soacra. În plus, se pare că acesta avea și un buget de 30 de mii de euro, pregătit pentru a scăpa de cele două femei. Cu toate acestea, planul a fost descoperit la timp, iar carabinierii din Sarzana l-au arestat pe bărbatul, de 50 de ani, pentru dublă tentativă de omor.

Bărbatul, un funcționar, originar din provincia Parma, dar de ceva timp rezident în Val di Magra, îi oferise asasinului suma de 30 000 de euro pentru a-i ucide soția și soacra. Astfel, el s-a întâlnit cu criminalul pentru a-i aduce o primă tranșă din suma convenită, iar restul urma să fie plătit după ce cele două femei erau moarte.

Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de efectuarea plății, carabinierii au apărut și l-au reținut pe bărbat. Asasinul s-ar fi răzgândit, astfel că, în final, s-a prezentat la întâlnirea stabilită pentru a primi primii 10 mii de euro, însoțit de carabinierii din Sarzana.

Polițiștii au început verificările, în urmă cu o săptămână, iar, în urma descoperirilor făcute, cele două victime au fost puse imediat sub protecție. Se pare că bărbatul avea intenția de a scăpa de cele două de mult timp. În urma acțiunii de prindere în flagrant, bărbatul a fost reținut și dus la închisoare.

Potrivit carabinierilor, din cercetări a reieșit că, în spatele deciziei de a-și ucide soția și soacra, ar fi existat un motiv economic.

 

Carabinierii, felicitați pentru că le-au salvat pe cele două femei

 

Subsecretarul de stat pentru apărare, senatoarea Stefania Pucciarelli, i-a felicitat pe polițiștii din Sarzana, pentru această acțiune și pentru că au salvat viețile celor două femei:


"Felicitări carabinierilor de la Unitatea Operativă și Radiomobilă a Companiei Sarzana pentru că au arestat un bărbat, acuzat că a plănuit uciderea soției și soacrei sale. Datorită lor, și a investigațiilor amănunțite coordonate de Procuratura din La Spezia, a fost posibil să se pună capăt planului pe care acesta dorea să îl pună în aplicare. Totul cu puțin timp înainte ca acesta să devină realitate, evitându-se astfel încă un act de violență împotriva unor femei.

În ciuda faptului că, din fericire, femeile devin din ce în ce mai conștiente de posibilitatea de a primi ajutor în ceea ce privește formele de abuz la care pot fi supuse, violența de gen continuă să fie prezentă, chiar și în țara noastră.

Dacă dorim cu adevărat să le învingem, sunt necesare eforturi mai mari, nu numai din partea instituțiilor, ci din partea întregii comunități pentru a denunța și marginaliza fenomenul", subliniază subsecretarul Pucciarelli, potrivit publicației La Nazione.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel