O Biblie în limba română și ochelarii de vedere: asta a cerut Neculai Traian, omul străzii de 53 de ani arestat sub acuzația că l-a ucis pe un alt om al străzii, Andrei Dănilă, pe 20 februarie, în Collegno.
Obiectele se aflau în baraca pe care o construise sub un pasaj și au fost recuperate de carabinieri, urmând să îi fie trimise la închisoare. Acum câteva zile Andrei Dănilă a murit la spitalul din Rivoli, un orășel de lângă Torino. Bărbatul, fără un adăpost deasupra capului, a decedat din cauza rănilor suferite în urma unui atac. După ce polițiștii italieni au demarat o anchetă pentru identificarea celor responsabili.
Potrivit autopsiei, corpul lui Dănilă prezenta urme de strangulare și de lovituri violente în abdomen, care au provocat hemoragii interne. Anchetatorii cred că cei doi bărbați fără adăpost s-au bătut pentru o bicicletă. Potrivit avocatului apărării, Daniela Rossi, mai sunt multe aspecte care trebuie clarificate.
Unul dintre ele este legat de timpul scurs de când victima a sunat la 112 și până când a fost găsită: salvatorii, urmând instrucțiunile sale, s-au dus la locul stabilit, dar nu au văzut pe nimeni. Traian a fost depistat câteva zile mai târziu în coliba sa, la aproximativ cincizeci de metri distanță. Până în prezent, acesta nu a răspuns anchetatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News