Sărbătorile Crăciunului au trecut, astfel că oamenii au luat cu asalt mall-urile. Așa au făcut și trei tinere românce din Ravenna, Italia, numai că au uitat un mic amănunt. Că trebuiau plătite.
Maria și Anca, de 19, respectiv 21 de ani, au cam exagerat cu „cumpăraturile“. Nu mai puțin de 116 articole vestimentare dintr-un magazin H&M din Ravenna le-au impresioant, astfel că au făcut cumva și l-eau ascuns, în încercarea de a le fura. După ce au stat minute în șir în cabinele de probă, dar nu pentru a proba hainele, ci pentru a le scoate sistemele antifurt, au vrut să iasă din magazin.
Din păcate, din sutele de produse, unul singur a rămas cu sistemul anti-shoplift atașat, ceea ce le-a dat de gol. Paznicii le-au verificat bagajele și nu mică le-a fost mirarea când au văzut că reușiseră să ascundă marfa în valoare de mii de euro. Ele au fost duse de îndată la Poliție, fiind condamnate la un an de închisoare cu suspendare și obligate la plata unei amenzi de 300 de euro.
În aceeași zi, folosind o „rețetă“ similară, o altă tânără româncă a încercat să facă același lucru într-un alt magazin din Ravenna. A intrat într-un magazin de haine de copii Kiabi cu beblușul de câteva luni în căruț, a înșfăcat câteva produse pe care le-a ascuns în cărucior, apoi a încercat să iasă. Din păcate pentru ea, paznicii au urmărit-o pe cameră și au oprit-o înainte de a se face nevăzută.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News