Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Trei procese au fost închise pentru că bărbații acuzați de violență sexuală erau indisponibili. Unul dintre ei este român
WhatsApp
Trei bărbați acuzați de violență de gen, trei sentințe de netrimitere în judecată pronunțate în aceeași zi de același judecător de la Tribunalul din Roma. Acesta este unul dintre numeroasele efecte secundare introduse de reforma semnată de fostul ministru al justiției, Marta Cartabia. Un stimulent pentru inculpați de a dispărea din mulțime, cu certitudinea de a rămâne nepedepsiți.
Italia. Român lăsat să moară de prietenii săi, de frică să nu fie prinși cu droguri. Au aruncat cadavrul pe un câmp. Se cer șase luni de închisoare

Procesul nu poate avea loc deoarece inculpații, acuzați (conform pozițiilor lor) de tentativă de viol, violență privată, acte obscene în locuri publice frecventate de minori, rele tratamente în familie și vătămare corporală agravată, sunt indisponibili. 

 

Român, acuzat că a încercat să violeze două tinere române, nepedepsit

 

Primul proces încheiat fără verdict a vizat un român de 67 de ani, Costantin Marian Saracila, acuzat că a încercat să violeze două tinere române, angajate ale unui salon de înfrumusețare din capitală, pe parcursul a patru zile.

Pe 18 octombrie 2019, el ar fi apucat-o pe una dintre cele două fete, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, de încheieturi, împingând-o de grilajul magazinului, după care i-ar fi spus: "Îmi placi foarte mult, nu am mai atins o femeie de ani de zile. Ești foarte atrăgătoare, nu mă pot abține. Vreau să...".

Victima a reușit să scape de viol, refugiindu-se în salonul de înfrumusețare. Nu mulțumit de asta, bărbatul s-a întors pe 22 octombrie și a atacat o altă vânzătoare de 33 de ani în timpul pauzei de prânz. A apucat-o de încheieturi și a împins-o de o mașină parcată.

Justificarea pe care o dădea pentru violența sa era mereu aceeași: "A trecut mult timp de când nu am mai atins o femeie... Îmi placi". După ce i-a pipăit fesele, esteticiana a reușit să se elibereze și să fugă. Mai puțin de o lună mai târziu, românul a agresat o altă femeie în timp ce aceasta deschidea portiera pentru a se urca în mașină: doar intervenția la timp a unui trecător a împiedicat ce era mai rău.

 

Pe lângă dubla tentativă de viol, românul este acuzat de violență privată

 

Toate infracțiunile sunt agravate de faptul că era sub influența alcoolului. Mai mult, în aceleași zile, bărbatul a fost surprins în trei rânduri în timp ce "efectua acte obscene", se arată în rechizitoriu, "în locuri publice frecventate de obicei de minori, cum ar fi pub-uri, grădini și bănci".

Toate infracțiunile au rămas până acum nepedepsite, pentru că românul a dispărut din circulație, iar ieri judecătorul nu a putut evita să dea un verdict de neîncepere a urmăririi penale. Dacă acesta va fi găsit de poliție, înainte de prescripție, procedura va fi redeschisă, în caz contrar, cele trei victime vor rămâne fără dreptate, conform ilmattino.it

 

Alți doi bărbați cu povești similare au răma în libertate

 

Celălalt inculpat care, dispărând din peisaj, a reușit ieri să scape basma curată este coproprietarul unei brutării din Roman, Safet Xharraj (49 de ani), acuzat de tentativă de agresiune sexuală asupra uneia dintre angajatele sale. 

Același epilog, cu procesul înghețat până la depistarea lui și pentru unitalian de 44 de ani, Silvio H., acuzat de maltratare în familie și vătămare corporală agravată: el și-ar fi bătut, amenințat și umilit partenera și fiul ei de 11 ani. "Nu valorezi nimic", îi spunea el, "oricum te voi găsi și te voi tăia în bucăți. Te omor dacă chemi o ambulanță, oricum te găsesc și te omor".

Înainte de intrarea în vigoare a articolului 420 quater din Codul de procedură penală, în cazul în care inculpatul nu era notificat cu privire la anunțurile de audiere, procesul era amânat. În schimb, acum, odată cu reforma Cartabia, "judecătorul pronunță o hotărâre irevocabilă de neîncepere a procesului pentru că pârâtul nu a avut cunoștință de existența procesului”. Procesul poate fi redeschis doar dacă inculpatul este depistat: poliția are timp până la prescrierea infracțiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel