Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Tânără româncă, infectată cu noul virus, despărțită la naștere de copilul născut prematur
WhatsApp
O româncă a născut prematur, la doar 28 de săptămâni, într-un spital din Ascoli, Italia. Când i s-au prelevat probe pentru  a vedea dacă este infectată cu noul coronavirus, rezultatele au fost pozitive. Bebelușul, care nu avea plămânii încă dezvoltați, a fost transferat la alt spital. Mămica își va putea ține pruncul în brațe abia după ce testul va deveni negativ.

Pozitivă pentru covid, ea a născut după 28 de săptămâni. Protagonista poveștii este o mamă de origine română, care locuiește de-a lungul văii Tronto. Nașterea prematură  a creat însă multe dificultăți pentru personalul medical al spitalului Mazzoni din Ascoli.

Românca a descoperit că este pozitivă pentru coronavirus numai după testul la care a fost supusă înainte de a intra în secția de obstetrică. Ea se prezentase la camera de urgență în pragul travaliului într-un stadiu avansat. Femeia ar fi trebuit să nască în „Salesi” din Ancona, dar nu a fost timp bebelușul s-a născut în spitalul Ascoli.

 Bebelușul a fost apoi asistat în sala de naștere de medicul șef al secției neonatale Ermanno Ruffini și de medicul pediatru Luigino Luciani, deoarece s-a născut prematur și plămânii nu erau încă suficient de dezvoltați. Prin urmare, nou-născutul a fost intubat și transferat la secția de terapie intensivă de la spitalul regional de pediatrie din Ancona, prin intermediul serviciului de transport de urgență neonatal.

Chiar și mama a fost transferată la spitalul doric, în ciuda faptului că este în stare bună de sănătate, în speranța că testele femeii se vor negativa și își va îmbrățișa copilul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel