Un tânăr român originar din orașul brăilean Ianca a sfârșit împușcat mortal de paznicul unei vile pe care ar fi intenționat să o jeuiască. Faptele se petreceau în noaptea de 5 decembrie, la Bazzano, provincia Bologna.
La una dintre casele pe care o bandă de hoți români din care ar fi făcut parte și tânărul Georgian E, paznicul, care era înarmat, a ieșit la fereastra camerei sale și a tras cu pistolul cinci focuri de armă. Unul dintre gloanțe se pare că l-a atins pe tânărul român, fiindu-i fatal.
Deși acesta susține că nu a tras înspre oamenii pe care îi putea auzi în curtea casei, în zorii zilei, când a ieșit în grădină, a găsit trupul fără viață al unui tânăr bărbat, apoi a alertat autoritățile. La fața locului au sosit carabinierii, procurorii și s-a deschis o anchetă, iar paznicul a fost pus sub acuzație pentru omor prin imprudență.
„După o primă examinare a corpului, se pare că bărbatul a fost împușcat din spate, iar glonțul l-a lovit în umăr, dar răspunsul definitiv poate fi dat doar după raportul balistic și după autopsie. Trebuie să înțelegem dacă s-a tras direct asupra lui sau glonțul a ricoșat”, a declarat procurorul șef, Giuseppe Amato,care se ocupă de acest caz, citat de Il resto del Carlino.
La doar câteva zile după incident, când autoritățile din Italia încă încercau să afle identitatea victimei, în Brăila deja începuse să circule vestea că cel împușcat mortal ar fi un tânăr din Ianca, Georgian E. Pe 9 decembrie, publicația Obiectiv de Brăila deja publica un articol cu poza și mesaje de condoleanțe pentru familia tânărului. Și pe Facebook începuse imediat după tragedie să circule fotografia tânărului din Ianca, Georgian E., deși o confirmare oficială asupra identității tânărului împușcat nu venise încă din Italia.
Tatăl tânărului. Aurel a aflat și el tot din presă că fiul său ar fi fost ucis în Italia, în timpul unui jaf sfârșit prost. „Am descoperit de pe Facebook că fiul meu era mort, nu știam nici măcar că era în Italia. Nu știu nimic despre cele întâmplate. Unii prieteni de-ai fiului meu m-au sunat după ce au citit despre tragedie pe rețelele de socializare și atunci am contactat consulatul român”, a declarat Aurel Ene, tatăl victimei, citat de avocatul său, Pier Francesco Uselli, titrează Il resto del Carlino.
Aurel Ene a fost luni, 16 decembrie, însoțit de avocatul Uselli la morga din Certosa, unde i s-a cerut să identifice trupul fără viață al fiului său. „Da, el este”, a spus tatăl lui Georgian, vizibil afectat, dar fără să verse vreo lacrimă, mai povestesc jurnaliștii Il Resto del Carlino.
Familia sa așteaptă acum să aducă trupul neînsuflețit al tânărului acasă, în România, în timp ce autoritățile din Italia caută să afle cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News