La începutul epidemiei, de fapt, unul din 20 donatori de sânge (4,6%) dezvoltase deja anticorpi, procent care s-a ridicat la 7,1%. la începutul lunii aprilie. Datele rezultă dintr-un studiu realizat pe donatorii de sânge ai spitalului Policlinico din Milano, şi publicat pe medRxiv, un site care găzduiește lucrări care nu au fost încă revizuite de comunitatea științifică, potrivit La Repubblica, citat de Rador.
Aceasta este "prima confirmare științifică reală care atestă că în zona metropolitană se aflau foarte multe persoane infectate, chiar înainte de apariția primelor cazuri de boală, fiind în acelaşi timp şi primul studiu serologic al persoanelor asimptomatice care ne spune clar că suntem departe din imunitatea de turmă ", explică Daniele Prati, unul dintre coordonatorii studiului.
Împreună cu Luca Valenti, un alt coordonator de la Policlinico din Milano, și cu Gianguglielmo Zehender de la Universitatea Statale din Milano, cercetătorii au examinat aproximativ 800 de donatori sănătoși care s-au prezentat la spitalul Policlinico între 24 februarie și 8 aprilie. La începutul epidemiei, seroprevalența era la 4,6% dintre donatori, adică una din 20 de persoane intrase deja în contact cu coronavirusul. În timpul distanțării sociale s-a înregistrat o creștere de până la 7,1%, mai scrie sursa citată de Rador.
"Scopul acestui studiu - comentează Daniele Prati - a fost cel de a examina prezența infecției cu SARS-CoV-2 la adulții asimptomatici într-una dintre cele mai afectate zone italiene și, în același timp, de a aduna cât mai multe elemente posibile pentru a înțelege factorii de risc și valorile de laborator asociate cu boala".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News