Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Șoferul român, care transporta migranți, fără să le asigure apă și hrană, arestat după șase ani de căutări
WhatsApp
Agenții de poliție din Udine, în colaborare cu polițiștii de frontieră din Fiumicino, au pus, ieri, în aplicare ordinul de pedeapsă cu închisoarea, emis de judecătorul pentru investigații preliminare din Trieste la 30 martie 2015, împotriva unui bărbat român, în vârstă de 43 de ani, cercetat, alături de alți doi 2 compatrioți, pentru trafic de migranți.    
Italia. Șoferul român, care transporta migranți, fără să le asigure apă și hrană, arestat după șase ani de căutări

Episoadele de care este acuzat românul au avut loc între 24 și 26 octombrie 2014, când acesta a favorizat intrarea ilegală în Italia a cetățenilor din Orientul Mijlociu, prin granița Tarvisio, pe așa-numita rută balcanică, din Ungaria. 

În primul caz, este vorba despre 25 de migranți, iar în al doilea de 33 de migranți, toți de naționalitate afgană și pakistaneză. Cei 33 de migranți au fost transportați ilegal într-o dubă, care avea numere de înmatriculare Marea Britanie, la volanul căreia se afla un șofer român, în vârstă de 40 de ani. Din mărturiile migranților, a reieșit că aceștia nu au primit apă și hrană, în timpul transportului din Ungaria în Italia. Mai mult, migranții au stat pe jos, înghesuiți, scrie telefriuli.it.

Investigațiile efectuate de Poliția de Frontieră Tarvisio au stabilit că românul este membrul unui grup infracțional transfrontalier, care se ocupă de trafic de migranți. Mai mult, românul, alături de un alt membru al grupării, avea obligația să anunțe despre toate controalele poliției, pe care le vedea în timpul călătoriei. Ancheta, efectuată în colaborare cu autoritățile române și bulgare, a scos la iveală și alte episoade de transport ilegal de migranți, care au fost efectuate de acest grup infracțional. În ultimele luni, bărbatul fusese urmărit în România și arestat în baza mandatului european de arestare, emis de Curtea de la Trieste. Odată ce actele de extrădare au fost finalizate, românul a ajuns la închisoarea Prato.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel