Polițiștii de Frontieră Trieste au oprit, pentru verificări, o dubă, condusă de un șofer român. În mijlocul de transport se aflau zece cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 5 și 41 de ani, toți fără documente valabile de intrare și ședere în țările Schengen.
Mai exact, cetățeanul român a fost arestat în pe data de 20 mai, după ce polițiștii de Frontieră Trieste i-au depistat în dubă pe migranții ilegali. Printre ei se afla și o familie cu doi minori. Șoferul român le-a spus polițiștilor că mergea în Germania.
Cel de-al doilea traficant de origine moldovenească, a fost arestat p 21 mai, în timpul controalelor efectuate în apropierea gării. Investigațiile ulterioare ale Poliției de Frontieră au dezvăluit că cei patru pasageri ai săi, dintre care unul minor, plătiseră câteva mii de euro unui grup infracțional organizat, care planificase deplasarea din țara lor de origine în Italia, transmite presa din Italia.
La finalul activităților poliției, cei doi indivizi au fost însoțiți la Închisoarea din Trieste și puși la dispoziția Autorității Judiciare. Vehiculele acestora, o dubă cu numere de înmatriculare germane și o mașină cu numere de înmatriculare românești, au fost reținute.
Un român, în vârstă de 44 de ani, a creat haos în transportul public din Roma, Italia, după ce ar fi amenințat un șofer de autobuz. Conaționalul a provocat blocarea serviciului de transport în comun timp de peste o oră.
Românul a cerut șoferului autobuzului să anticipeze plecarea cursei și a provocat întreruperea serviciului de transport în comun de peste o oră. Episodul s-a petrecut ieri seara, în incinta stației Anagnina A.
Atacatorul a început să țipe la șoferul de autobuz de pe linia 20 și să-l amenințe, ordonându-i să pornească mai devreme decât era normal. Românul a lovit de mai multe ori cu pumnii în plasticul de protecție care îl despărțea de șofer.
Tragedie pentru o familie de români din Italia. Fiica lor minoră a pierit instantaneu într-un accident teribil, în timp ce fiul lor luptă pentru viață
Călătorii au tras o mare sperietură, însă nimeni nu a fost rănit. Atacul de furie a fost întrerupt de carabinierii unității mobile care s-au deplasat la fața locului după numeroasele sesizări ale călătorilor prezenți în mijlocul de transport în comun. Autoritățile l-au blocat și identificat pe român. El este acum acuzat de întreruperea serviciului public.
___________________________________________________
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News