Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Șoferul macedonean care a accidentat mortal un român a fost eliberat din arest
WhatsApp
Șoferul macedonean care a accidentat mortal un român în seara zilei de 29 mai 2021, pe strada provincială SP5, între localitățile Lucera și Pietramontecorvino din provincia Foggia (Puglia), a fost eliberat de sub arest în urmă cu câteva zile.
Italia. ROMÂN, care tundea iarba de pe marginea drumului, lovit MORTAL de un șofer vitezoman

Tânărul macedonean care a accident mortal un român care tundea iarba pe marginea drumului a fost eliberat, relatează La Gazzetta del Mezzogiorno.

Accidentul în care și-a pierdut viața românul s-a produs pe drumul provincial numărul 5, care duce de la Lucera la Pietramontecorvino. Șoferul macedonean în vârstă de 23 de ani, care l-a ucis mortal pe român, a fost transportat ulterior la spital.  

Potrivit investigațiilor oamenilor legii, șoferul avea o viteză foarte mare în momentul impactului. După ce l-a lovit pe român, acesta s-a izbit de niște copaci.

Anchetatorii au constatat că șoferul, în vârstă de 25 de ani și rezident la Pietramonecorvino, la fel ca și victima, avea o vitează între 130 și 140 de kilometri la oră, deși limita în acea zonă este de 50 de kilometri.

După ce l-a accidentat pe românu, mașina a ieșit de pe carosabil, a trecut prin gardul de sârmă de pe margine, s-a izbit de niște copaci, apoi a fost aruncată din nou pe șosea.

Macedoneanul a fost arestat și condus în penitenciarul din Bari, iar în dimineața zilei de marți un judecător de la Tribunalul din Foggia l-a eliberat, considerând că nu este nevoie să fie pus sub arest preventiv.

Potrivit analizelor de sânge, șoferul nu consumase substanțe interzise la momentul incidentului, mai precizează sursa citată.

Ancheta în acest caz continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel