Disputa care a dus la o tragedia s-a produs, pe 15 ianuarie, în jurul orei 16.00, într-o suburbie a orașului Cervaro, în zona Cassinate. Potrivit unei prime reconstituiri a celor întâmplate, totul pare să fi pornit de la o altercație violentă din motive de "trafic rutier", scrie ciociariaoggi.it.
Pe de o parte, se aflau doi români care se deplasau cu mașina în direcția Isernia, care păreau să conducă în așa fel încât să provoace teamă și panică în rândul celorlalți participanți la trafic, iar pe de altă parte, un tânăr și tatăl său, rezidenți în zonă, care se aflau și ei într-o mașină. Nu se știe încă cum, dar între cei doi români și cel mai în vârstă, a izbucnit o ceartă violentă și o bătaie cu pumnii, după ce toți trei coborâseră din mașinile lor.
În acel moment, băiatul, dându-și seama că tatăl său se afla în mijlocul agresiunii violente, a coborât din mașină și a alergat pentru a-l apăra, încercând să oprească bătaia cu pumnii. Sosirea tânărului, însă, pare să fi escaladat și mai mult situația.
Se pare că unul dintre cei doi români a fost lovit de băiat cu un pumn puternic și s-a prăbușit la pământ inconștient. De aici alarma și sosirea la fața locului a serviciului sanitar 118 și a carabinierilor de la stațiile Cassino și Cervaro.
Având în vedere gravitatea stării românului, care zăcea la pământ fără viață și cu răni grave la cap, carabinierii au ordonat ca acesta să fie transferat cu elicopterul la spitalul Tor Vergata din Roma.
Cu toate acestea, militarii l-au identificat imediat pe băiat, l-au oprit și l-au dus la cazarmă pentru a asculta versiunea sa asupra faptelor. Deocamdată, însă, nu se știe dacă au fost luate măsuri împotriva lui, a tatălui său sau a celor doi români, potrivit tunews.it.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News