Dispoziția vine în urma condamnării românului acuzat de omor calificat, săvârșit pe data de 8 mai 2019 în Carpineto Romano.
Bărbatul și-a ucis mama în timpul unei certe, lovind-o cu un obiect contondent. După ce a săvârșit oroarea, românul s-a predat carabinierilor, relatează rietinvetrina.it.
Militarii din Rieti au pus în aplicare prevederile Autorității Judiciare și, l-au transferat pe bărbatul român din închisoarea din Rems, unde se afla în arest provizoriu, l-au transferat în închisoarea Regina Coeli din Roma. Românul va trebui să ispășească pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru omor calificat.
Reamintim că totul s-a petrecut pe data de 8 mai 2010, în jurul orei 17.30, în viale Leone XIII, Carpineto Romano, din provincia Roma. După ce și-ar fi lovit mama cu un obiect dur, bărbatul a anunțat carabinierii. Când au ajuns la fața locului, femeia era deja moartă, iar autoritățile nu au mai putut face nimic decât să îi declare decesul.
Românul a fost arestat și dus la procuratura din Velletri pentru interogatoriu. Din primele investigații efectuate de carabinieri nu ar exista rapoarte care să ateste o situație conflictuală anterioară și nici vecinii nu au raportat că ar fi auzit vreodată certuri între cei doi. Tânărul român este fiul femeii dintr-o căsătorie anterioară. Ambii sunt de origine română. Femeia care a fost ucisă era căsătorită cu un bărbat din Carpineto Romano.
Un alt bărbat român și-a ucis socrul cu un topor și și-a rănit grav soția și soacra, pe o stradă din Porto Torres, în provincia Sassari, la capătul unei dispute familiale.
O tragedie de familie s-a petrecut în Porto Torres, în provincia Sassari. Un bărbat, fost polițist, și-a ucis socrul cu toporul și și-a rănit grav soacra și soția.
Teribila tragedie familială s-a petrecut în cursul serii în Porto Torres, în provincia Sassari. Victima, potrivit presei locale din Sardinia, este fost un fost polițist. Bărbatul ar fi intervenit pentru a-și apăra fiica de soțul ei, însă acesta din urmă l-a lovit mortal cu un topor. La fața locului a fost chemat și Departamentul de Investigații din Sassari pentru investigații.
Ucigașul a fugit apoi de la fața locului, fiind căutat de poliție. Bărbatul a fost arestat de carabinierii din Porto Torres, după ce s-a predat.
Soția și soacra acestuia au fost tratate în stare foarte gravă și duse la spitalul Santissima Annunziata din Sassari. Carabinierii investighează cazul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News