Anchetatorii din Verona spun că nu au formulat acuzații pe numele tinerilor români, surprinși la petrecerile lui Luca Morisi, când se prostituau și se drogau.
„Sunt victime, nu inculpați”, au precizat procurorii, potrivit askanewes.it.
Luca Morisi, un guru cunoscut din Italia, a fost reținut, ieri, pentru trafic de droguri. Carabinierii au descins la vila lui din Belfiore. La percheziție, au găsit cocaină ascunsă în cărți. La petrecerea organizată de Morisi au participat și doi tineri români, care se prezentau pe internet „escorte”, relatează sursa citată. Morisi a recunocut totul. Ar putea sta după gratii până la șapte ani, dacă judecătorii vor decide că definitiv că este vinovat
”Nu am comis nicio crimă, dar am avut o cădere gravă ca om. Este un moment foarte dureros din viaţa mea, dezvăluie fragilităţi existenţiale nerezolvate, cărora trebuie să le dedic cât mai mult timp în viitorul apropiat, mizând pe sprijinul şi afecţiunea celor mai apropiaţi de mine”, citat de Il Giorno.
Morisi este se ocupă de de promovarea online a proiectului ”Bestia”, activitate care concepe şi postează mesajele partidului Lega pe rețelele de socializare. Totodată, este cunoscut pentru activitățile Yoga, fiind poreclit „ guru”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News