Încă o firmă înființată doar formal în România, dar care în realitate activează în Versilia și a cărei angajați lucrau la negru, a fost descoperită de autoritățile italiene. Militarii Comandamentului Provincial al Guardia di Finanza din Lucca, au aflat, după un control al societății comerciale în sectorul curățeniei clădirilor și hotelurilor, că au ascuns de fiscul italian peste 150.000 de euro.
Din investigațiile efectuate de Grupul Guardia di Finanza din Viareggio a reieșit că societatea a fost înființată în România cu unicul scop de a evita să fie supusă impozitării în Italia, unde este mai scumpă. Însă, în realitate, în perioada 2018-2021, s-a constatat că activitatea a fost desfășurată exclusiv în Italia, prin semnarea unor contracte importante cu hoteluri și structuri de cazare din zona Versiliana pentru prestarea de servicii de curățenie.
Pe parcursul investigațiilor de control, demarate în urma unei sesizări din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă din Lucca - Massa Carrara, s-a activat și administrația fiscală din România, prin intermediul canalelor de cooperare internațională utilizate de Corp. Autoritățile române au confirmat faptul că societatea în cauză nu desfășura nicio activitate în România, că sediul declarat era o simplă adresă de domiciliu și că toți angajații erau încadrați conform legislației românești în domeniul securității sociale, deși erau rezidenți în Italia de mai mulți ani.
Prin urmare, proprietara societății, o femeie de origine română rezidentă în Italia de peste 10 ani, a primit automat un număr de TVA și a fost acuzată că a sustras de la impozitare venituri de peste 150.000 de euro din țara noastră. De asemenea, femeia a fost amendată și pentru încălcări ale legislației muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News