Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român, prins în timp ce fura cabluri de cupru dintr-o cabină telefonică. Un martor l-a dat pe mâna polițiștilor
WhatsApp
Agenții de la Comisariatul Vicaria-Mercato din Napoli au intervenit, ieri, în Piazza Enrico De Nicola, lângă Castel Capuano, după ce un martor a anunțat că o persoană scotea cablurile telefonice de cupru dintr-o cabină telefonică nefuncțională.
Italia. Român, prins în timp ce fura cabluri de cupru dintr-o cabină telefonică. Un martor l-a dat pe mâna polițiștilor

Bărbatul, un român în vârstă de 56 de ani, care este cunoscut ca având mai multe dosare penale, a fost arestat pentru furt calificat.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au surprins pe românul care avea în mână un clește, un cuțit cu o lamă de 7 cm lungime și un cablu sustras cu puțin timp înainte. Prin urmare, oamenii legii l-au reținut, relatează ilgazzettino.it.

Românul, în vârstă de 56 de ani, cu antecedente penale, a fost arestat pentru furt calificat și acuzat de deținerea unor obiecte susceptibile să rănească, au transmis agenții de la Sediul Poliției din Napoli. 

Reamintim că pe 24 februarie, carabinierii au interceptat alte două spargeri într-un cartier din Napoli. Întâi au fost chemați la un supermarket pentru sesizarea unui furt, apoi la un hotel. Cei doi hoți sunt de naționalitate română, respectiv italiană și au fost arestați.

Italia. Două spargeri în aceeași seară într-un cartier din Napoli. Unul dintre hoți este de naționalitate română

 

Ofițerii Biroului de Prevenire Generală, se aflau în timpul controlului în teritoriu, când la indicațiile Centrului Operativ din Napoli, Italia, au prins-o pe tânăra hoață. După ce au ajuns la fața locului, pe strada Via Nazionale delle Puglie, polițiștii au fost abordați de un agent de pază care le-a explicat ce s-a întâmplat.

Nu cu mult timp înainte, în parcarea supermarketului italian, oprise o femeie care a sustras de pe rafturi mai multe pachete de conserve de ton și produse de curățare intimă pe care le-a ascuns în căruciorul ei. După estimările agentului produsele aveau o valoare totală de aproximativ 272 de euro.

Femeia, o româncă de 20 de ani cu antecedente penale, a fost arestată pentru furt, iar bunurile au fost restituite proprietarului magazinului.

 

Napoli, doi hoți în aceeași seară

 

Câteva ore mai târziu, aceeași ofițeri ai Biroului de Prevenire Generală, în timpul controlului în teritoriu, la indicațiile Centrului Operativ, au intervenit la un hotel din Via dei Fiorentini, Napoli pentru semnalarea unui furt.

De această dată, polițiștii au fost abordați de un angajat al hotelului. Cu puțin timp înainte, acesta surprinsese o persoană ieșind pe ușa din spate a hotelului cu un televizor sustras dintr-o cameră în mână. În acel moment, angajatul a încercat să-l oprească pe infractor care, în încercarea de a scăpa, l-a împins.

Bărbatul a fost în cele din urmă oprit de polițiști, care l-au identificat ca fiind L.L., un napoletan în vârstă de 43 de ani cu antecedente penale, și l-au arestat pentru tâlhărie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel