Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român oprit la frontiera cu Franţa. Arestat pentru că voia să părăsească ţara
WhatsApp
Un român a fost arestat în tunelul Mont Blanc, când voia să părăsească Italia. Acesta dorea să ajungă în Franţa, însă poliţiştii de frontieră au descoperit că avea o interdicţie pe numele său în acest sens.
Tunel Mont Blanc

Bărbatul în vârstă de 38 de ani se afla într-o maşină cu numere franceze, la granița dintre regiunile Haute-Savoie (Franța) și Valle d'Aosta (Italia). Tocmai ce traversa tunelul Mont Blanc când a fost oprit de un control la frontieră.

Citeşte şi: Franța. Șofer ROMÂN de TIR, prins cum transporta MIGRANȚI. Unde ținea BANII din TRAFIC de PERSOANE

Din primele verificări, poliţiştii au cosntatat că românul avea la activ două condamnări cu executare, una pentru că ar fi condus beat şi alta pentru provocarea unui accident rutier. Deciziile au fost luate de isntanţele din Aosta şi Monza. Bărbatul are de plătit o amendă în valaore de 1.500 de euro şi trebuie să execute o pedeapsă de 6 luni de închisoare.

Poliţiştii l-au predat pe bărbat pe mâna autorităţilor din Italia, iar acum aşteaptă decizia Curţii din Brissogne, notează valledaostanotizie.it.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel