Un român în vârstă de 32 de ani a fost salvat de cadrele medicale, după ce s-a ales cu o rană abdominală, în timpul unei certe izbucnite în Piazza Bartelloni, din San Marco - Italia.
Totul a început când o ceartă între câteva persoane a degenerat și s-a încheiat cu un bărbat de 32 de ani, de origine română, internat în spital, rănit în abdomen, aparent cu un cuțit sau o armă albă.
Era în jurul orei 18.30, ieri, miercuri, 17 noiembrie, când mai mulți bărbați au început să se certe pe stradă, din motive care sunt încă cercetate de anchetatori. În scurt timp, cuvintele au dus la agresiune fizică, iar în urma conflictului, un român, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost rănit în zona abdominală, scrie livornotoday.it.
La fața locului au ajuns imediat polițiștii și cadrele medicale. Aceștia din urmă l-au preluat rapid pe bărbatului rănit, care a fost transportat apoi la spital. Starea românului nu este gravă în acest moment, spun medicii care îl tratează.
Polițiștii au cercetat apoi zona în căutarea unor posibili agresori, dar când au ajuns la fața locului nu au găsit pe nimeni în afară de bărbatul de 32 de ani rănit.
În aceste condiții, carabinierii au intervievat câteva persoane care se aflau în zonă pentru a încerca să reconstituie ce s-a întâmplat în acest caz.
Un incident asemănător a avut loc recent în Spania, unde o persoană a fost arestată, după ce un tânăr a fost agresat cu un cuțit, într-o încăierare între mai mulți români, în Albacete - Spania.
O persoană a fost arestată în urma incidentului în care un tânăr a fost rănit și transportat de urgență cu ambulanța la Spitalul din Albacete. După cum a relatat publicația El Digital de Albacete, un tânăr a fost agresat cu o foarfecă, fiind rănit și transportat de urgență la spital. În această dimineață, tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost externat, după ce a primit îngrijirile medicale necesare, iar medicii au observat o evoluția favorabilă a leziunilor suferite în urma agresiunii.
Potrivit unor surse din cadrul Serviciului de Sănătate din Castilla-La Mancha (Sescam), tânărul a fost tratat în serviciul de urgență al Spitalului General Universitar din Albacete și a fost externat.
Incidentul a avut loc pe Carretera de Jaén, la câțiva metri de Circunvalación, când un tânăr a fost rănit, în urma unui atac cu cuțitul și a trebuit să fie transportat la spitalul din Albacete. Potrivit El Digital de Albacete, incidentul a avut loc în timpul unei bătăi între cetățeni de origine română, unul dintre ei fiind agresat cu o foarfecă. Autorul agresiunii a fost arestat de Poliția Națională la câteva ore după incident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News