Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român beat şi drogat la volan. A încercat să ucidă poliţiştii care îl urmăreau
WhatsApp
Au fost scene desprinse parcă din filme de acţiune pe străzile din Roma, după ce un român în vârstă de 27 de ani a fost surprins gonind cu o viteză ameţitoare. Ca să scape de închisoare, a încercat chiar să îi ucidă pe carabinierii care au pornit pe urmele sale.

Maşina românului a fost văzută de patrula de poliţie pe Via Flaminia, mergâng cu viteză mult peste limita permisă în zonă. Văzând că vitezomanul nu opreşte la semnalele poliţiei, agenţii au început să îl urmărească.

Citeşte şi: Italia: Un român a reuşit să păcălească o comunitate întreagă. Se dădea drept pastor. Cu ce se ocupa de fapt

Însă şoferul părea determinat să scape, chiar cu preţul de a pune în pericol viaţa agenţilor. De mai multe ori a lovit intenţionat maşina poliţiei, încercând să îi scoată de pe şosea. De câteva ori aproape au reuşit, potrivit ilmessaggero.it. Cu toate acestea, echipajul a ţinut controlul autoturismului şi a chemat între timp întăriri.

Românul a oprit la un moment dat maşina, fiind blocat de o altă patrulă, apoi a luat-o la fugă. A fost prins repede şi încătuşat de carabinierii.

Citeşte şi: Italia. Român arestat pentru două perechi de pantofi. Lăsat de izbelişte de complicele său

La o primă verificare, aceştia au descoperit că bărbatul nu avea permis de conducere şi că mirosea puternic a alcool. Analizele efectuate apoi la spital au dezvălui că acesta consumase droguri şi avea o alcoolemie de 1,52 în sânge.

Românul a fost dus la penitenciarul Regina Coeli, unde va sta în arest preventiv până când instanţa va decide o pedeapsă definitivă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel