Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român băgat la închisoare de o prostituată forțată să vândă droguri: „Dacă nu-mi aduci 3500 de euro, te tai cu un cutter“
WhatsApp
Emilia, o fostă prostituată, a colaborat cu polițiștii pentru destructurarea unei ample organizații de trafic de droguri și prostituție. 6 persoane au fost arestate, printre care și capul rețelei, un român de 34 de ani. Un alt român, de 35 de ani, este cercetat sub control judiciar.
Italia. Româncă postituată, amenințată cu un ciob de sticlă și jefuită de toți banii. Un marocan de 20 de ani a fost arestat

Emilia D. a lucrat ca prostituată într-un club până când acesta și-a tras obloanele și a ajuns pe stradă, de unde a fost racolată de românul de 34 de ani. Acesta, prin amenințări, violențe și constrângeri, a determinat-o pe femeie să se prostitueze pentru el și să vândă droguri, împotriva voinței ei.

Când a fost prinsă de polițiști cu droguri asupra sa, iar în locuința ei au fost găsite alte 2,4 kilograme de substanțe stupefiante, femeia a decis să colaboreze și să ajute autoritățile să destructureze această rețea. Dezvăluirile fetei făcute ieri în fața instanței au dus la executarea a șase ordine de arestare pentru infracțiuni legate de droguri și alte infracțiuni.

Un român de 34 de ani a ajuns la închisoare. Emilia D. de 49 de ani, a fost plasată în arest la domiciliu, fiica sa, prietenul ei dominican și un alt român de 35 de ani sunt cercetați sub control judiciar.

 „Dacă nu-mi aduci 3500 de euro, te tai cu un cutter“

 

Femeia a povestit că era sfârșitul anului 2018 când s-a adresat carabinierilor povestind despre o organizație italo-română bine înfiptă între Gallarate și Cardano al Campo, cu o vastă rețea de clienți dependenți de droguri care se aprovizionau și la domiciliu. Existau însă și puncte de vânzare publice, adică baruri, săli de joc, parcuri.

Traficanții de droguri nu aveau scrupule atunci când era vorba de recuperarea banilor și treceau la amenințări: „Stai 30 de zile de spital, dacă nu-mi dai 3500 de euro. Folosesc un cutter", care erau adesea urmate de bătăi, până într-acolo încât unul dintre ei a ajuns la spital cu coaste rupte și nasul zdrobit, potrivit prealpina.it.

În cursul investigațiilor, carabinierii au descoperit și o afacere colaterală de exploatare în zona prostituției: vor fi trași la răspundere un cubanez și o dominicană care închiriaseră două apartamente în care funcționau lucrători sexuali, plătiți cu 300 de euro pe săptămână.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel